Grădina Botanică Universitară din Macea, loc de atracție pentru iubitorii de natură

Divertisment

La numai 23 de kilometri depărtare de Arad, în comuna Macea, se află Grădina Botanică Universitară, unde sunt cultivate peste 2.000 de specii de arbori și arbuști și circa 500 de specii ierboase din diferite categorii, predominând însă speciile lemnoase.

Pentru a ajunge la Macea, plecăm din Arad pe drumul județean DJ 709B, spre orașul Curtici, după care drumul ne duce până la Castelul aflat acum în proprietatea Universității de Vest ‘Vasile Goldiș’ Arad, în a cărui curte se află Grădina Botanică.

Deși este amenajată ca un tot unitar, Grădina Botanică se evidențiază totuși prin trei părți distincte. În prima parte, având o suprafață de circa 10 ha, se găsesc diverse amenajări destinate publicului larg.

În cea de-a doua, care ocupă 3,5 ha, se afă Colecția dendrologică, de o mare valoare științifică, destinată specialiștilor în domeniu, accesul publicului larg în acest sector făcându-se numai în grupuri, sub îndrumarea unui ghid. În sfârșit, ultima parte, care ocupă o suprafață de circa 8 ha, cuprinde porțiuni cu vegetație forestieră, speciile lemnoase predominante fiind stejarul, salcâmul, arțarul, stejarul roșu, sâmbovina americană și altele.

De cum intrăm în Grădină, dăm cu ochii de un stejar în vârstă de 300 de ani, care este numit din iunie 2003 ‘Stejarul Unirii’. După doar câțiva pași ajungem la Alpinariul, a cărui amenajare a început în anul 1986, unde sunt cultivate plante specifice zonei montane și alpine, dintre raritățile întâlnite aici putând fi amintite floarea de colț, garofița Pietrei Craiului, ochiul boului, jneapănul și multe alte specii. Iar în apropiere poate fi văzut un exemplar de arbore de mătase, originar din Asia de Sud Vest, care înflorește toată vara, încântând prin frumusețea și bogăția florilor sale roz. Tot în apropierea aleii principale se află un salcâm roșu, înrudit cu arborele de mătase, un arbust care atrage atenția atunci când este înflorit.

Continuând traseul de vizitare, trecem printre gardurii vii de cimișir, de exemplare de cireș japonez cu ramuri pendente și cu flori roz involte care se deschid în luna mai, plante care mărginesc aleea principală a Grădinii, alee întreruptă din loc în loc de ronduri cu flori. Tot aici pot fi văzute două exemplare de cedru algerian, iar în fața lor o colecție care grupează specii și soiuri de stânjenei. Ceva mai încolo vedem numeroase alte specii, atât lemnoase cât și ierboase, între care și o bogată colecție de bujori, care aduce o pată de culoare, în lunile de primăvară, atunci când sunt înfloriți.

Urmându-ne periplul pe aleile Grădinii, vedem lucrările realizate în 1988, în cadrul primei ediții a unei tabere de sculptură monumentală în piatră organizată la Macea.

Una dintre acestea, intitulată ‘Flora’, aparține artistului Dumitru Painea din Arad, lucrarea plină de expresivitate evocând un străvechi personaj protector al lumii vegetale, fiind plasată la intersecția mai multor alei. De asemenea, trebuie să amintim statuia lui Mihai Eminescu — o lucrare turnată de mari proporții, realizată de sculptorul Pavel Mercea din București, originar din Macea — încadrată de șase busturi ale poeților ardeleni, realizate de același autor, precum și monumentul ‘Gelu, Glad și Menumorut’, amplasat în scuarul din fața Grădinii Botanice. Iar în fața castelului se află bustul lui Vasile Goldiș, mentorul spiritual al UVVG Arad.

Nu putem trece fără a ne opri să privim grupul de laur, specie ocrotită ca monument al naturii, aflat în apropierea statuii ‘Flora’. Laurul, specie care impresionează atât prin port, prin frunzișul său veșnic verde, cât și prin fructele sale roșii care se găsesc pe exemplarele femele, crește natural în țara noastră numai în localitatea Zimbru, comuna Gurahonț, din județul Arad.

Vedem apoi colecția de plante ornamentale floricole, care cuprinde cca. 240 de specii, între care și mai multe rarități, a fost înființată în 1984, fiind extinsă pe parcurs, ocupând în prezent o suprafață de 0,2 ha.

Iar puțin mai încolo pot fi văzute colecțiile de plante toxice, tinctoriale, medicinale și aromatice, care servesc atât studentului și elevului care învață botanică, cât și publicului larg, dornic să pătrundă în acest univers al plantelor, dornic să cunoască o plantă medicinală pentru a ști mai apoi s-o recolteze din natură pentru nevoi proprii, dornic să cunoască plantele care conțin toxine pentru a le evita. Între plantele toxice cultivate aici pt fi menționate mătrăguna, mutulică, degețelul roșu și alte specii. Colecția de plante medicinale cuprinde cca.90 de specii, dintre care mai reprezentative sunt angelica, coriandru, crușânul, lemnul dulce, salvia medicinală, etc..

Un sector deosebit este cel numit ‘Legenda’, amenajat pe o suprafată de 0,5 ha, sector care vine cu unele amenajări pe gustul copiilor, realizate prin tunderea plastică a unor arbuști, personaje din poveștile și basmele cunoscute de copii și de asemenea din balada Miorița. Tot aici se află amenajări cum sunt: Monumentul de la Adamclisi, Piramidele, Sfinxul, Templul antic, care duc vizitatorul cu gândul la lecțiile de istorie. Iar în centrul acestui sector se află un salcâm piramidal, împrejurul căruia s-a amenajat un rond de flori, bordurat cu Buxus.

Poposim apoi în ‘Poiana Eminescu’, sector care cuprinde amenajări legate de creația marelui poet național, redate cu ajutorul plantelor prin tundere, poiana fiind încadrată de doi tei monumentali, arbore iubit și cântat de poet. Următoarea oprire o facem la Colecția dendrologică. Înființată în anul 1969 pe o suprafață de 3,5 ha, ea se adresează în special dendrologilor și botaniștilor, fiind sectorul cel mai reprezentativ și mai valoros din punct de vedere științific. Colecția grupează, pe de o parte plantele lemnoase (arbori, arbuști și liane lemnoase) după originea lor fitogeografică (America de Nord, Asia, Europa, România), iar pe de altă parte urmărind ordinea filogenetică a speciilor.

Numărând peste 100 de taxoni, între care și mai multe rarități pentru dendroflora României, colecția de plante lemnoase este una dintre cele mai bogate din România, literatura de specialitate atestând că unele dintre acestea sunt cultivate în România doar la Macea. Trebuie însă spus că această colecție este interesantă și pentru nespecialiști, ea având multe valențe ornamentale tot timpul anului.

Făcând cale întoarsă trecem prin sectorul plantelor lemnoase ornamentale, aici fiind cultivați arbori, arbuști și liane din specii și varietăți cu un pronunțat caracter decorativ, aparținând unor categorii diferite categorii dintre care amintim plantele lemnoase cu frunzis aureo-variegat, cele cu frunziș roșiatic, cele cu frunziș argenteo-variegat, cu frunziș persistent, cu coroană columnar-piramidală, cu coroană globulară, cu coroană plângătoare, cu ramuri torsionate, forme pitice, etc.

Înainte de a ajunge în dreptul clădirii-laborator, în jurul căreia s-a amenajat pepiniera, pe o suprafată de 0,5 ha, aici aflându-se de asemenea sera-înmulțitor și un punct meteo, trecem pe lângă cel mai gros arbore din Grădină, un exemplar monumental de platan, care are diametrul de bază al trunchiului de 175 cm, dar la care, din păcate, s-au rupt o parte din ramurile superioare.

În fața clădirii-laborator se află un exemplar de bananier care este protejat peste iarnă cu material vegetal, iar în sezonul de vegetație încântă prin frunzișul său deosebit. Tot în această zonă pot fi văzute și unele specii originare din zona mediteraneană, mai sensibile în special la temperaturile scăzute din timpul iernii. De asemenea, poate fi văzută o interesantă colecție de Rhododendron și respectiv de magnolii, acestea din urmă înflorind în luna mai.

Către finalul traseului se află Muzeul Botanic al Grădinii, având o suprafață expozițională de 290 mp, amenajat în fostul pavilion de vânătoare din apropierea Castelului.

Piesele și colecțiile principale din muzeu sunt: herbarul, colecțiiile de mixomicete, de semințe, de conuri, de ramuri cu spini, de cuiburi, tulpini și ramuri în secțiuni, fragmente de rădăcini și tulpini de diferite forme, tulpini deformate, fotografii cu păsări, tablouri cu diferite plante, etc.

Herbarul cuprinde câteva mii de coli cu material botanic provenit cu preponderență din zonele floristice ale Aradului și Bihorului, dar și din alte zone ale țării, însă foarte multe dintre speciile ierborizate provin din flora lemnoasă și ierboasă, spontană sau cultivată, a Grădinii Botanice.

De menționat că în herbar se află și o colecție de plante colectate și determinate de către renumitul botanist Lajos Simonkai, care a studiat și botanizat speciile de plante din Câmpia Aradului și care a lăsat opere de referință botanică pentru această zonă floristică a României. Herbarul lui Simonkai este unul dintre cele mai vechi herbarele din România, plantele fiind botanizate între anii 1860-1867 și respectiv 1880-1893.

„În prezent, prin modul de organizare și prin colecțiile vegetale pe care le are, Grădina Botanică Universitară din Macea se constituie ca un important obiectiv științific, cultural-educativ și de agrement, o adevărată bază didactică și de cercetare pentru studenții Universității de Vest ‘Vasile Goldiș’din Arad, un obiectiv cu deschidere spre publicul larg”, susține prof univ Aurel Ardelean, președintele UVVG Arad. 

Având o suprafață de 21,5 hectare, Grădina Botanică a Universității de Vest ‘Vasile Goldiș’ Arad se situează în vatra comunei Macea, în curtea unui vechi castel care aparține astăzi universității arădene.

Situată în plină câmpie, la 23 km de municipiul Arad și 5 km de orașul Curtici, Macea este o localitate străveche, atestată documentar încă din anul 1380.

Grădina Botanică deține peste 2000 de specii de arbori și arbuști și cca. 500 de specii ierboase din diferite categorii, constituindu-se ca o importantă bază didactică și de cercetare pentru studenții și corpul didactic de la facultățile de profil ale universității arădene.

Nu există date certe cu privire la începuturile lucrărilor de amenajare ale parcului de la Macea, singurele dovezi care-i atestau vechimea fiind un exemplar de stejar de Caucaz, un exemplar de gorun cu frunzele alungite și un exemplar monumental de stejar roșu, care însă nu mai există. Primii doi arbori s-au uscat în urmă cu câțiva ani, iar cel de al treilea a fost extras ilegal în 1965, cu toate că la vremea respectivă era considerat ca fiind cel mai gros exemplar de stejar roșu din țară. Din acea perioadă se mențin însă cinci exemplare de tisă și șase exemplare de stejar, a căror vârstă este apreciată la cca. 300 de ani.

Primele încercări de amenajare a parcului s-au făcut, cel mai probabil, după 1724, odată cu construirea la Macea, din inițiativa lui Mihai Czernovics, a unui conac ca reședință nobiliară. Prezența unor specii legate de ecosistemele forestiere lasă loc presupunerii că grădina s-a dezvoltat prin amenajarea unei păduri naturale.

În 1820, Petru Czernovics, nepot al primului proprietar, a început construirea unui castel în apropierea vechiului conac, lucrare terminată după aproape un sfert de veac, pe peretele vestic al aripii de sud fiind aplicat blazonul nobiliar al familiei.

După finalizarea lucrărilor, proprietarul și-a îndreptat se pare atenția asupra grădinii, unde a făcut noi amenajări, mai ales prin mărirea sortimentului de plante exotice și ornamentale.

Din această perioadă, în colecția parcului se mai găsesc două exemplare femele de arborele pagodelor (Ginkgo biloba L.), șapte exemplare de castan porcesc și unsprezece de platan. De asemenea, proprietarii s-au preocupat intens de amenajarea și extinderea suprafeței ocupate de parc, fiind introduse numeroase specii de arbori și arbuști ornamentali. 

Apoi, între 1862 și 1886, Tiberiu Karoly, noul proprietar al moșiei și al parcului, construiește a doua aripă a castelului, care primește înfățișarea de astăzi.

Între anii 1900-1902 a fost angajat pentru amenajări peisagistice în parc, cunoscutul grădinar, Iosif Prohaska, sub îndrumarea căruia s-au amenajat bazinul cu fântână arteziană din fața castelului, terenul de tenis, ronduri cu flori, s-a extins rețeaua de alei și s-au introdus noi specii de plante.

În anul 1935, parcul și castelul ajung în proprietatea lui Adam Iancu, din Curtici, care a defrișat cca 10 ha de pădure.

Perioada până la 1968 a fost una foarte critică pentru parc, factorul antropic punându-și o amprentă negativă asupra acestuia.

Din 1968 parcul primește statut de ‘Parc dendrologic’ și, sub îndrumarea profesorului Pavel Covaci, se reface rețeaua de alei, se înființează pepiniera, o seră înmulțitor, se grupează întreaga colecție pe sectoare și se începe activitatea de introducere de noi specii de arbori, arbuști și plante floricole.

Potrivit inventarului realizat în 1968, în parc erau prezente 68 de specii de plante lemnoase. Pe lângă speciile cu caracter spontan și subspontan, inventarul cuprindea și specii exotice, ca de exemplu sâmbovina americană, care s-a adaptat foarte bine aici, comportându-se ca o specie locală; arborele pagodelor; ienupărul de Virginia și altele, dar și mai multe specii autohtone.

Din anul 1990, Parcul dendrologic și Castelul au intrat sub coordonarea științifică și în administrarea Universității de Vest ‘Vasile Goldiș’ Arad, primind în 1994 statutul de Grădină Botanică, ulterior devenind membru fondator al Asociației Grădinilor Botanice din România.

Pentru a fi în permanență la curent cu ultimele noutăți și informații din orașul tău, urmărește-ne pe Facebook.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *