Primăria Arad continuă să acorde facilităti la transportul public local pentru elevi, pensionari si donatori de sânge

Social
În luna martie a acestui an au fost aprobate cu unanimitate de voturi facilităţile de care pot beneficia elevii, pensionarii, dar şi donatorii de sânge care folosesc transportul public local din municipiu. Astfel, de jumătate de an, de gratuitate pe mijloacele de transport în comun beneficiază persoanele cu vârsta de peste 70 de ani, pensionarii cu un  venitul lunar mai mic de 1200 lei, copiii şi elevii care urmează cursuri de zi şi nu au absenţe repetate şi nemotivate de la cursuri. În schimb, pensionarii, cu venitul lunar mai mare de 1200 lei, beneficiază de o reducere de 50% din prețul abonamentului la transportul public local desfășurat cu tramvaiele și autobuzele pe raza municipiului Arad.

De aceeaşi facilitate se bucură şi studenţii care urmează cursuri de zi la o unitate de învățământ superior acreditată/ autorizată. Cu ocazia celei de a doua rectificări bugetare din acest an, 6 milioane de lei au fost alocaţi pentru gratuități la transport oferite elevilor și pensionarilor.
Având în vedere informaţiile apărute în spaţiul public cu referire la anularea facilităţilor acordate elevilor dar şi pentru a corecta informarea opiniei publice, Primăria Municipiului Arad şi Compania de Transport Public Arad fac următoarele precizări:

Gratuităţile pentru elevi la transportul public urban cu tramvaiele şi autobuzele sunt acordate pe baza Hotărârii Consiliului Local al Municipiului Arad nr. 123/2019 :Eliberarea legitimaţiilor se va realiza în baza :carnetului de elev, vizat la zi de şcoala unde elevul este înmatriculatacordul solicitantului (tutorelui în cazul în care solicitantul este minor) privind prelucrarea datelor cu caracter personal.Eliberarea legitimaţiilor de transport se efectuează la sediul Companiei de Transport Public S.A. Arad.Vizarea legitimaţiilor se va realiza în baza :carnetului de elev, vizat la zi de şcoala unde elevul este înmatriculat.
Vizarea legitimaţiilor de transport se efectuează la toate punctele de vânzare ale Companiei de Transport Public S.A. Arad, în cadrul programului existent, după cum urmează :în perioada 1 octombrie – 15 noiembrie, pentru semestrul I.
Documente pentru eliberarea unei noi legitimaţii când legitimaţia a fost pierdută/distrusă/sustrasă:a) Cererea solicitantului (tutorelui în cazul în care solicitantul este minor)
b) Declarația pe proprie răspundere a solicitantului din care să rezulte pierderea/distrugerea/sustragerea legitimaţiei.Acestea se vor depune la sediul Companiei de Transport Public S.A. din Arad, Calea Victoriei, nr. 35B-37, unde se va elibera un duplicat al acesteia.

Pentru a fi în permanență la curent cu ultimele noutăți și informații din orașul tău, urmărește-ne pe Facebook.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *