Sediu nou pentru Serviciul Stare Civilă din cadrul Primăriei Arad

Social

Începând de luni, 17 februarie 2020, Serviciul Stare Civilă din cadrul Primăriei Municipiului Arad își desfășoară activitatea într-o nouă locație. Este vorba despre fostul sediul al Direcției Generale Poliția Locală Arad de pe Bulevardul General Ion Dragalina, nr. 18 (vizavi de clădirea Cazinoului).
Noul sediu al Serviciului Stare Civilă oferă toate condiţiile civilizate pentru depunerea şi ridicarea documentelor în cel mai scurt timp.
Relaţiile cu publicul ale Serviciului Stare Civilă vor fi asigurate prin patru ghişee pentru obţinerea documentelor referitoare la: naşteri, căsătorii, schimbări de nume, transcrieri, divorţuri administrative, rectificări şi menţiuni.
Noul program de funcţionare al Serviciului Stare Civilă este următorul:
 luni, marţi, miercuri și vineri: 08.30 –16.30;

 joi: 08.30 – 18.30.

Biroul Decese va funcţiona în cadrul aceluiaşi program, iar sâmbăta în intervalul orar 09.00 – 12.00.
În spațiul din Palatul Cenad, ocupat până de curând de Serviciul Stare Civilă urmează să fie mutate alte servicii din cadrul Primăriei Municipiului Arad.

Pentru a fi în permanență la curent cu ultimele noutăți și informații din orașul tău, urmărește-ne pe Facebook.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *