Înscrierea gospodăriilor în registrul agricol, obligatorie!

Social

Primăria Municipiului Arad, prin Serviciul Agricol reaminteşte cetăţenilor că au obligaţia legală de a declara, pentru înscrierea în Registrul Agricol al Municipiului Arad, datele privind suprafeţele de terenuri agricole (inclusiv grădini familiale), utilajele agricole, animalele, păsările, familiile de albine, pomii fructiferi şi construcţiile pe care le exploatează sau le deţin în proprietate, pe raza municipiului, la următoarele termene:
a) între 5 ianuarie şi ultima zi lucrătoare a lunii februarie, pentru datele anuale privind membrii gospodăriei, terenul aflat în proprietate/folosinţă, clădirile şi mijloacele de transport cu tracţiune animală şi mecanică,
maşinile, utilajele şi instalaţiile pentru agricultură şi silvicultură, efectivele de animale existente în gospodărie/unitatea cu personalitate juridică la începutul fiecărui an, precum şi modificările intervenite în cursul anului precedent în efectivele de animale pe care le deţin, ca urmare a vânzării-cumpărării, a produşilor obţinuţi, a morţii sau a sacrificării animalelor ori a altor intrări-ieşiri;
b) între 1 şi ultima zi lucrătoare a lunii mai, pentru datele privind categoria de folosinţă a terenului, suprafeţele cultivate, numărul pomilor în anul agricol respectiv;
c) persoanele fizice şi juridice au obligaţia să declare date, pentru a fi înscrise în registrul agricol, şi în afara termenelor prevăzute la lit. a) şi b), în termen de 30 de zile de la apariţia oricărei modificări.

Înscrierea datelor în registrul agricol se va face pe baza declaraţiei date pe propria răspundere de capul gospodăriei sau, în lipsa acestuia, de un alt membru major al gospodăriei, prin vizitarea persoanelor fizice de către persoanele împuternicite cu completarea registrului agricol sau la primărie.
Înscrierea în registrul agricol a datelor privind clădirile şi terenurile, a titularului dreptului de proprietate asupra acestora, precum şi a schimbării categoriei de folosinţă se poate face numai pe bază de documente,anexate la declaraţie.
Potrivit art. 20 alin.(1) din O.G. nr. 28/2008, nedeclararea datelor care fac obiectul registrului agricol,declararea de date neconforme cu realitatea, refuzul de declarare, constituie contravenţie şi se sancţionează cu
amendă de la 100 lei la 500 lei în cazul persoanelor fizice, iar în cazul persoanelor juridice, cu amendă de la 300 lei la 1.500 lei.

Având în vedere cele arătate mai sus, persoanele fizice (inclusiv persoanele care locuiesc în zonele de blocuri) şi juridice (societăţi comerciale, societăţi/asociaţii agricole etc.) deţinătoare de terenuri, animale sau alte bunuri ce fac obiectul înscrierii în registrul agricol, sunt rugate să acceseze pagina de internet a Primăriei Arad,www.primariaarad.ro, secțiunea Agricol pentru declararea şi înscrierea datelor în registrul agricol. De asemenea datele pot fi expediate și pe adresa Bulevardul Revoluţiei nr. 75, cu mențiunea “Primăria Municipiului Arad -Serviciul Agricol”.
Informaţii suplimentare pot fi obținute la telefon 0257-253-007, 0257-281-850 int. 153 și 177.

Pentru a fi în permanență la curent cu ultimele noutăți și informații din orașul tău, urmărește-ne pe Facebook.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *