Arădenii vor putea cumpăra măști de protecție de la chioșcurile de bilete a CTP Arad

Social

Începând de miercuri, 20 mai 2020, arădenii își vor putea cumpăra măști de
protecție și de la chioșcurile de bilete ale Companiei de Transport Public Arad,aflate la Podgoria, Fortuna și Piața Romană. În acest fel, CTP Arad răspunde obligației ce-i revine pe durata stării de alertă și anume de a asigura călătorilor,contra cost, măşti medicinale simple.

”Așa cum se știe, încă de la finele săptămânii trecute, purtarea măștilor în
mijloacele de transport în comun a devenit obligatorie. În consecință, CTP Arad a comandat pentru început 10.000 de măști. Acestea vor putea fi cumpărate la prețul de 1,5 lei bucata. Ne conformăm în acest fel și deciziei Comitetului Județean pentru Situații de Urgență, însă mai mult decât atât ne dorim ca arădenii să folosească în siguranță mijloacele de transport în comun. Numai respectând normele de distanțare socială și pe cele de igienă vom reuși să reintrăm în normnalitate.”, a declarat viceprimarul municipiului Arad, Ionel Bulbuc.

Pentru a fi în permanență la curent cu ultimele noutăți și informații din orașul tău, urmărește-ne pe Facebook.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *