SCJU Arad va putea prelua pacienţi COVID-19 din Timişoara, dacă acolo nu vor mai fi locuri în spitale

Social

Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Arad va putea prelua pacienţi diagnosticaţi cu COVID-19 de la Timişoara, dacă acolo nu vor mai fi paturi libere în spitale, în următoarea perioadă, în contextul creşterii numărului de persoane infectate cu virusul SARS CoV-2.

Conducerea SCJU Arad a fost contactată de către reprezentanţi ai Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă în vederea preluării unor pacienţi infectaţi, „dacă secţiile COVID-19 din Timişoara nu vor mai avea suficiente locuri”.

„În cazul în care Timişoara nu va mai avea locuri pentru pacienţii confirmaţi, atunci îi vom prelua noi, atâta timp cât vom avea paturi disponibile. La ora actuală, în spital avem un număr de 37 de pacienţi confirmaţi cu SARS CoV-2 şi un total de 137 de locuri pentru confirmaţi şi suspecţi. Pentru a fi pregătiţi în cazul creşterii numărului de pacienţi, astăzi am luat decizia să deschidem şi restul secţiilor în care, în martie, aprilie şi mai, au fost trataţi pacienţi infectaţi cu SARS CoV-2”, a declarat, luni, directoul medical al SCJU Arad, Mircea Onel.

La începutul pandemiei în România, în luna martie, Spitalul de Boli Infecţioase din Timişoara a tratat toţi pacienţii diagnosticaţi la Arad cu COVID-19, până când au fost pregătite secţii speciale şi la Arad. AGERPRES

Pentru a fi în permanență la curent cu ultimele noutăți și informații din orașul tău, urmărește-ne pe Facebook.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *