Numărul focarelor de pestă africană s-a dublat în patru zile; trei localităţi sunt afectate

Social

Patru noi focare de pestă porcină africană au fost descoperite de autorităţile din Arad în ultimele patru zile, faţă de trei câte existau vineri, iar trei localităţi sunt afectate.

Directorul adjunct al Direcţiei Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) Arad, Marcel Roşu, a declarat, marţi, pentru AGERPRES, că au fost găsite animale bolnave în alte trei gospodării din localitatea Şiria, dar şi într-o gospodărie din localitatea Covăsânţ.

„Sunt gospodării care a avut fiecare câţiva porci. Oamenii au sesizat că s-au îmbolnăvit sau că au murit, iar pe cei pe care i-am găsit vii, în total 14, i-am ucis preventiv. Testele realizate la laboratorul nostru din Arad au confirmat că porcii erau bolnavi de pestă africană”, a precizat Marcel Roşu.

În total, în judeţ sunt confirmate şapte focare de pestă africană la porci domestici, în localităţile Şiria, Curtici şi Covăsânţ. Până acum, au fost ucişi preventiv aproximativ 90 de porci.

„În toate aceste zone au fost instituite măsuri speciale, pe o rază de 10 kilometri fiind interzisă mişcarea animalelor, este interzis comerţul şi au fost dezinfectate gospodăriile afectate sau vecinătăţile. Facem un apel la oameni să înţeleagă că singura cale de a preveni răspândirea rapidă a bolii este să anunţe imediat medicul veterinar dacă observă semne neobişnuite în comportamentul animalelor, cum sunt lipsa poftei de mâncare sau pete roşii pe corp. În niciun caz nu este voie să sacrifice animalul, pentru că prin carne se va răspândi boala. Cei care au avut animalele înregistrate vor fi despăgubiţi”, a mai declarat Roşu.

Reprezentanţii DSVSA Arad au mai descoperit şi un focar de pestă porcină africană la mistreţi, în localitatea Arăneag, unde a fost găsit un animal mort, iar testele au confirmat boala.

Primele trei focare de pestă africană din acest an au fost confirmate, în judeţ, la finalul săptămânii trecute, unul în Şiria şi două în Curtici. Pe parcursul anului trecut, au fost în evoluţie 33 de focare, dar toate au fost închise până la jumătatea lunii decembrie. AGERPRES

Pentru a fi în permanență la curent cu ultimele noutăți și informații din orașul tău, urmărește-ne pe Facebook.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *