A fost semnat contractul pentru proiectarea noului pod peste Mureș

Social

Miercuri, 12 august, primarul municipiului Arad, Călin Bibarț a semnat contractul în vederea realizării proiectului tehnic pentru construirea unui nou pod peste râul Mureș.
Contractul a fost semnat cu firma SC Aduro Impex SRL București, valoarea acestuia fiind de 4.159.329 lei (TVA inclus). Firma contractată va preda proiectul tehnic în termen de 6 luni de la semnarea contractului.
Construirea noului pod peste râul Mureş este parte a unui proiect important al municipalității arădene în valoare de peste 47 milioane de euro în care se dorește amenajarea unui traseu de transport public de călători care să asigure legătura între zona UTA şi strada Ştefan cel Mare.

Ambițiosul proiect realizat din fonduri nerambursabile mai presupune: achiziţionarea a 10 autobuze electrice, amenajarea de străzi noi (continuare str. A. Șaguna – str. Câmpia Turzii, continuare str. Ticu Dumitrescu) și reabilitarea străzii Andrei Șaguna,tronsonul cuprins între str. Condurașilor și str. Barbu Lăutaru. De asemenea în cadrul aceluiași proiect se vor amenaja două stații de alimentare pentru autobuzele electrice, se vor construi (6) și moderniza (17) staţii de transport public de călători. În plus, se vor amenaja noi kilometri de piste pentru biciclete și se vor achiziționa 330 de biciclete.

“Mă bucur că am făcut primul pas în realizarea acestui proiect. Azi am semnat proiectarea pentru execuția podului și reconfigurarea acestui traseu, a stațiilor de autobuz și a semaforizărilor. Durata de implementare este de 6 luni, ceea ce înseamnă că în iarnă am avea proiectul podului și a traseului terminat. Aceasta ne va permite să demarăm licitația pentru execuție. Sperăm ca anul viitor pe vremea asta să avem contract pentru execuția podului și să dăm ordinul de începere a lucrărilor.”, a declarat primarul municipiului Arad, Călin Bibarț.
Construcția unui nou pod peste râul Mureş va diminua considerabil traficul pe Podul Traian.

Pentru a fi în permanență la curent cu ultimele noutăți și informații din orașul tău, urmărește-ne pe Facebook.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *