Cu un pas mai aproape de reabilitarea esplanadei din Parcul Mihai Eminescu

Social

Aradul frumos. Pornind de la acest deziderat comun al Primăriei Arad și al Consiliului Județean s-a născut ideea reabilitării balconului și fântânii „Cap de leu” din Parcul Mihai Eminescu. O poveste frumoasă care are toate șansele să prindă contur grație contribuției financiare a firmei Aptiv și a implicării Asociației Rubio Pro Copilărie Pro Viață. Primăria Arad va realiza documentația de avizare a lucrărilor pentru care a alocat din bugetul local
10.000 de lei. În plus, se angajează să obțină toate avizele necesare.
Concret proiectul presupune pavarea esplanadei, eliminarea grafitti-urilor, algelor,lichenilor și a mușchilor de pe fațada balconului, refacerea treptelor, a jardinierelor şi nu în ultimul rând recondiționarea celebrei fântâni „Cap de leu”.

Lucrările de reparații și igienizări se vor executa fără a afecta cele două spații verzi din fața zidului de sprijin.
Protocolul de colaborare între Consiliul Local al Municipiului Arad și Asociația Rubio Pro Copilărie Pro Viață este deja finalizat și va fi aprobat în următoarea ședință CLM.
Proiectul de recondiționare a esplanadei din Parcul Mihai Eminescu nu face decât să continue șirul de povești frumoase care prind viață în orașul nostru ca urmare a bunei colaborări între Primăria Arad, Consiliul Județean, mediul de afaceri și societatea civilă:
Parcul Bujor Buda, Poarta cu Păuni și scuarul de la coborârea de pe Podul Decebal.

Pentru a fi în permanență la curent cu ultimele noutăți și informații din orașul tău, urmărește-ne pe Facebook.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *