Site icon la Arad.ro

Ultima ședință ordinară a Consiliului Local cu actuala componență

Aproape 40 de proiecte de hotărâre pe ordinea de zi a ședinței ordinare a
Consiliului Local Municipal din luna septembrie. Rectificarea bugetară, aprobarea contractului de închiriere a imobilului de pe strada Mihai Eminescu unde iși vor desfășura orele de curs elevii Colegiului Național Elena Ghiba Birta pe durata derulării lucrărilor de reabilitare a clădirii de pe Bvd. General Dragalina și aprobarea protocolului încheiat între Municipiul Arad şi Asociaţia RUBIO PRO COPILĂRIE PRO VIAŢA care s-a angajat să reabiliteze și să modernizeze ansamblu fântână „Cap
de leu” din Parcul Eminescu sunt doar câteva dintre proiectele supuse votului aleșilor locali miercuri, 30 septembrie 2020. De departe cele mai așteptate proiecte au fost cele privind acordarea sprijinului financiar promis Clubului Sportiv Baschet Arad și Asociaţiei Fotbal Club UTA Arad.

Proiectele de hotărâre respective au fost retrase motivat de pe ordinea de zi.
“Noi am cerut la un moment dat un punct de vedere Consiliului Concurenței. Am primit acest răspuns în data de 19 septembrie și este unul negativ. Dacă am atribui direct sumele celor două cluburi sportive, ar trebui să cerem avize de la Uniunea Europeană. În aceste condiții am considerat că cel mai simplu ar fi să le acordăm în baza Legii 350/2001. Am avut rectificare bugetară, sumele promise sunt deja în contul Centrului Municipal de Cultură.”, a declarat viceprimarul municipiului Arad, Ionel
Bulbuc.
Și tot azi au fost validați consilierii locali Csilla Aur și Loredana Stăniș. Cele
două doamne consilier vor intra în exercițiul mandatului doar după depunerea jurământului, cel mai probabil cu ocazia următoarei ședințe a Consiliului Local Municipal Arad.

Pentru a fi în permanență la curent cu ultimele noutăți și informații din orașul tău, urmărește-ne pe Facebook.

Exit mobile version