CLM reunit în ședință extraordinară de îndată

Social

Joi, 12 martie 2020, Consiliul Local al Municipiului Arad a fost convocat în ședință publică extraordinară de îndată. Cu această ocazie a fost aprobată suma de 1,3 milioane de lei destinată achiziționării materialelor sanitare de protecție (măști, mănuși chirurgicale) și dezinfectanților pentru mâini și suprafețe, în vederea limitării contagiozității virusului SARS-CoV-2 la nivelul municipiului Arad. Totodată s-a hotărât ca atribuirea contractului de furnizare a materialelor necesare să se facă prin procedura de negociere fără publicarea unui anunț, iar contractul de furnizare să se încheie pentru o perioadă de trei luni.

“În Arad avem până în acest moment 6 cazuri confirmate cu coronavirus.
Vorbim despre cetățeni care au venit în țară prin vama Nădlac, iar analizele au confirmat că sunt contaminați. În acest moment nu se mai află în Arad. Pentru că întotdeauna am considerat că siguranța și sănătatea cetățenilor este cea mai importantă, am alocat sumele necesare achiziționării de dezinfectanți, măști și mănuși, nu doar pentru funcționarii noștri, dar și pentru cetățenii care sunt obligați în această perioadă să interacționeze cu instituțiile noastre. În acest scop am alocat azi 1,3 milioane de lei, bani din fondul de rezervă. Dacă vor mai fi necesare și alte sume vom apela la alocările bugetare pentru activități culturale si sportive și numai în ultimă instanță vom lua bani de la dezvoltare și investiții, pentru că orașul acesta trebuie să se dezvolte. Sunt convins că nu se va ajunge acolo, dar trebuie să fim preventivi pornind de la ceea ce am spus mai devreme: siguranța arădenilor și sănătatea lor este cea mai importantă!”, a declarat
primarul municipiului Arad, Călin Bibarț.

Pentru a fi în permanență la curent cu ultimele noutăți și informații din orașul tău, urmărește-ne pe Facebook.