1989 – 2019. Arad – 30 de ani de libertate

Social

Primăria Municipiului, Consiliul Județean Arad, Centrul Municipal de Cultură și Centrul Cultural Județean vor organiza vineri, 20 decembrie 2019, evenimentul „Arad – 30 de ani de libertate“, pentru a marca împlinirea a 30 de ani de la Revoluția care a dus la căderea regimului comunist.
”Noi, cei de azi, nu am fi ajuns aici, dacă atunci în 1989 nu existau dânșii în fața Palatului Administrativ și cred că la 30 de ani este un minim gest pe care administrația locală trebuie să-l facă în memoria celor care nu mai sunt și de respect pentru cei care sunt în viață și au trecut prin acele momente grele. De aceea am început de azi șirul evenimentelor comemorative. Cred că noi, ca arădeni, trebuie să ne spunem punctul de vedere și să le amintim tuturor că am fost al doilea oraș care a ieșit în stradă. Pe când la București se citeau osanale, aici erau oameni adunați în fața Primăriei și-și cereau dreptul la libertate.”, a subliniat primarul Călin Bibarț.

”La 30 de ani de la Revoluție suntem obligați să acordăm un moment de respect, un moment de reculegere în memoria celor care au luptat pentru libertatea de care ne bucurăm azi. Aradul este al doilea oraș care a ieșit în stradă. Împreună cu Primăria Arad suntem alături de Arad, suntem alături de istoria Aradului și dorim ca mâine să comemorăm ceea ce s-a întâmplat atunci, dar mai mult să punctăm valorile câștigate acum 30 de ani, libertatea pe care am câștigat-o mai ales că anul acesta România a ales să rămână în valorile europene.”, a punctat vicepreședintele CJ Arad, Sergiu Bîlcea.
Astfel, vineri, de la ora 15.30, în sala „Regele Ferdinand“ din Palatul Administrativ, va avea loc ședința comună a Consiliului Local Municipal și a Consiliului Județean, în cadrul căreia vor fi oferite medalii comemorative
urmașilor celor decedați în timpul evenimentelor din decembrie 1989, la Arad, dar și asociațiilor de revoluționari. Preşedintele Asociaţiei Răniţilor şi Urmaşilor celor Decedaţi în Revoluţia din Decembrie (ARUD) Doina Nan și liderul revoluției arădene, Valentin Voicilă se numără printre invitați.
”Salut această inițiativă, mai ales că este timpul să învățăm să ne purtăm victoriile. Cât timp nu vom ști să ne purtăm victoriile?Un oraș care a murit pentru libertate, nu trebuie să tacă! Trebuie să-și poarte victoria, biruința, să spună că a murit, a luptat și trebuie să fie ascultat. De aceea mâine voi participa la ședința festivă comună a Consiliului Local și cel Județean.

Trebuie să reținem următorul lucru: Revoluția română din decembrie 1989 a fost anti- ceaușistă și anti-comunistă, iar Aradul a fost al doilea oraș al Revoluției Române, după Timișoara”, a declarat Valentin Voicilă în cadrul conferinței de presă de joi, 19 Decembrie, organizată în foaierul Palatului Administrativ.
De la ora 17.00, pe traseul Muzeul de Artă (intrarea din strada Horia) -Palatul Administrativ, va avea loc o procesiune la care vor participa 1.104 tineri, cu făclii aprinse, pentru fiecare erou al Revoluției din decembrie 1989.
Apoi, de la ora 17.15, la Monumentul Eroilor din Piața Revoluției va avea loc un moment de rememorare a evenimentelor care au avut loc în urmă cu 30 de ani în centrul Aradului, iar IPS Timotei, arhiepiscopul Aradului, va oficia o slujbă de pomenire.

În jurul orei 18.00, în fața Palatului Administrativ, cei prezenți vor putea
urmări un program artistic, în cadrul căruia mai mulți artiști arădeni vor interpreta melodiile care s-au cântat în Piața Universității din București.
Tot în fața Palatului Administrativ va fi montat un ecran pe care vor rula un film realizat la Arad, în decembrie 1989, dar și fotografii realizate în acea perioadă.
De asemenea, în holul Palatului Administrativ va fi organizată o expoziție de fotografii realizate la Arad, atât în perioada 21 – 22 decembrie, cât și după aceste zile.
Municipiul Arad este considerat al doilea oraș martir al Revoluției din
Decembrie 1989.

„În Revoluţia din decembrie 1989, în România au fost seceraţi de gloanţe
1.104 persoane de toate vârstele, în special tineri. Dintre acestea, 24 sunt
arădeni, dintre care 19 au fost împuşcaţi la Arad, 5 la Timişoara, Bucureşti şi Turda. Dintre tinerii care şi-au pierdut viaţa în Revoluţie la Arad, patru erau originari din alte localitãţi ale ţării. Celor 1.104 decedaţi li se mai adugă 3.352 răniţi, între care şi 38 de arădeni“. (Emil Şimandan – Întrebătorul din Agora – în amintirea eroilor martiri ai Revoluţiei de la Arad, vol al II-lea).

Pentru a fi în permanență la curent cu ultimele noutăți și informații din orașul tău, urmărește-ne pe Facebook.