Platforma contribuabililor arădeni, promovată prin intermediul unui clip video

Social
Platforma Online de Comunicare cu Contribuabilii este cel mai facil şi la îndemână instrument pus la dispoziţia cetăţenilor de Primăria Municipiului Arad. Astfel, accesând site-ul primăriei, www.primariaarad.ro, rubrica Platforma de contact, 24 de ore din 24, 7 zile din 7, arădenii pot avea acees la: Declaraţii online, Dosar personal, Certificate de atestare fiscală, Plată autorizaţii de acces (unde pot fi efectuate online plăţi pentru obţinerea autorizaţiei de acces în oraş a mijloacelor de transport de tonaj greu), Plată impozite şi taxe locale (unde pot fi achitate taxele, impozitele şi amenzile datorate organului fiscal local),  Program audienţe (unde pot fi depuse online solicitările pentru audienţe către unitatea administrativ teritorială), Stadiu cereri depuse (aici pot fi verificate documentele depuse şi stadiul lor de soluţionare), Depuneri petiţii online (care permite depunerea online a cererilor şi reclamaţiilor către unitatea administrativ teritorială) şi nu în ultimul rând Autorizaţii comerciale ( unde poate fi consultată lista autorizaţiilor cu valabilitatea de 60 de zile de la data emiterii/modificării).
Platforma Online de Comunicare cu Contribuabilii este un mod simplu, rapid şi eficient prin care vă puteţi rezolva o parte din probleme, chiar din faţa calculatorului sau direct de pe telefonul mobil. Indiferent că vorbim despre plata taxelor şi impozitelor locale sau a autorizaţiilor de acces, eliberarea certificatelor fiscale sau accesul neîngrădit la dosarul electronic al fiecăruia dintre dvs., toate acestea pot fi obţinute online. Accesaţi www.primariaarad.ro, rubrica Platformă Cetăţeni! Este un demers pe care îl facem pentru cetăţeni, #pentruArad!”, a declarat primarul municipiului Arad, Călin Bibarţ.Începând de azi, Plaforma de contact este promovată prin intermediul unui clip video, cu durata de 1 minut şi jumătate, suficient pentru ca cei care-l vizionează să afle care sunt facilităţile oferite de această platformă şi cât de facilă este utilizarea ei.

Pentru a fi în permanență la curent cu ultimele noutăți și informații din orașul tău, urmărește-ne pe Facebook.