Punct de vedere – Infiltrații UTA

Social

Ca urmare a imaginilor și informațiilor promovate în mediul online în legătură cu deficiențele apărute la nivelul unuia dintre vestiarele Stadionului Municipal ”Francisc Neuman”, Primăria Arad face următoarele precizări:
Infiltrațiile la care se face referire sunt o consecință a folosirii unei
cantități nejustificat de mari de apă pentru curățarea scaunelor din tribuna I. Cu toate că s-a atras atenția oficialilor clubului că scaunele trebuie să fie șterse doar cu lavete umede, sfaturile constructorului au fost ignorate. Apa s-a scurs pe lângă șuruburile cu ajutorul cărora sunt fixate scaunele, iar rezultatul este cel care a fost mediatizat intens în utimele ore.

Până acum nu au fost înregistrate probleme de acest gen, cu toate că Aradul nu a fost ocolit în ultimele luni de precipitații semnificative cantitativ.Pe viitor, se va apela la firme de curățenie profesionale care știu ce au de
făcut astfel încât să evite apariția unor probleme de acest gen.

Pentru a fi în permanență la curent cu ultimele noutăți și informații din orașul tău, urmărește-ne pe Facebook.