Viceprimarul Bulbuc: “Coronavirusul trebuie tratat cu maximă seriozitate”!

Social

Îngrijorat de numărul mare de noi cazuri de coronavirus înregistrate la nivel național,viceprimarul municipiului Arad, Ionel Bulbuc a convocat azi conducerea Direcția de Sănătate Publică, pe cea a Direcției Generale Poliția Locală și nu în utlimul rând pe cea a Societății Târguri, Piețe și Oboare, în vederea stabilirii unui nou set de măsuri menite să prevină înmulțirea infectărilor cu noul coronavirus în municipiul Arad. Astfel, s-a decis ca
începând de azi, masca de protecție să devină obligatorie în toate piețele arădene, atât în hale cât și în zonele aglomerate din exterior. O atenție deosebită a fost acordată Pieței Obor care, în special la sfârșit de săptămână, se transformă într-un adevărat furnicar.

“Acum câteva zile constatam cu bucurie că suntem primul județ din România liber de covid. Pentru că ne dorim ca cetățenii noștri să fie în siguranță, trebuie să luăm măsuri ferme și imediate. Una dintre ele intră în vigoare chiar de azi. Purtarea măștii care acoperă nasul și gura nu trebuie să se facă de frica eventualelor amenzi, ci dintr-un simț al responsabilității și grijii față de semenii noștri. Pe lângă regulile de igienă și conduită
stabilite la nivel național, am hotărât că trebuie să venim cu o completare care să se aplice în zona piețelor arădene. Nu trebuie să tratăm cu superficialitate acest subiect. Chiar dacă măsurile ar putea fi considerate exagerate, preferăm să-i știm în siguranță atât pe comercianți, cât și pe clienți.”, a afirmat viceprimarul Ionel Bulbuc.

Pentru a fi în permanență la curent cu ultimele noutăți și informații din orașul tău, urmărește-ne pe Facebook.