Muzeul Cofetăriei ‘Iona Gui’ din Arad

Divertisment

Muzeul Cofetăriei ‘Ioan Gui’, unicul din România, a fost inaugurat la Arad în toamna anului 2006.

O adevărată premieră pentru țara noastră, muzeul este rodul eforturilor maestrului cofetar arădean Ioan Gui care a practicat această profesie timp de peste 40 de ani și a dorit să înființeze acest muzeu în amintirea marilor meșteri cofetari ai Aradului din perioada interbelică. Aradul era încă de prin anul 1800 unul dintre cele mai mari centre ale cofetăriei din Europa. Artiștii români în ale ciocolatei erau preferați la curtea imperială din Viena, astfel că bomboanele românești făceau deliciul capetelor încoronate. ‘Vechea breaslă’ arădeană interbelică a cofetarilor număra în jur de 17 maeștri cofetari, printre care Konizdofler, Drifi, Suciu, Malka, Klementz, Râmniceanu, Orban șa.

Muzeul funcționează în două dintre încăperile casei lui Ioan Gui și cuprinde peste 500 de exponate. Gui a început să adune mașinile și ustensilele din muzeu la începutul anilor ’70, cumpărându-le de la bătrânii maeștrii cofetari pe care i-a mai prins în viață, restaurarea lor începând abia după anul 2000 când ideea deschiderii unui muzeu de profil a început să prindă viață.

Multe mașini erau deteriorate atunci când au fost achiziționate de Gui, dar au fost recondiționate, reparate, unele dintre acestea fiind, în prezent, funcționale: mașina de măcinat mac, veche de mai bine de un secol; un agregat conectat la curent electric, care poate amesteca frișca sau aluatul; o mașină destinată producerii marțipanului și ciocolatei.

Printre exponate se numără mașina de preparat înghețată, acționată manual. La acea vreme, gheața pentru înghețată era adusă iarna din râu, pusă în pivnițele atelierelor de cofetărie, pe paie, iar primăvara se scotea pentru a se face înghețata. Asta până când în Arad s-a înființat fabrica de gheață ‘Flora’, în anii ’50.

Alte exponate de seamă sunt aparatul de fabricat bomboane, realizat în jurul anului 1920, mașina cu curele de transmisie pentru măcinat zahărul, un agregat pentru prepararea marțipanului. De asemenea, pot fi vizionate mese din marmură pentru prelucrarea zahărului fiert, o mașină pentru tăiat hârtia în care se împachetau bomboanele pentru pomul de Crăciun, peste 60 de modele de bomboane fondante, diverse forme pentru prepararea turtei dulci și a ciocolatei, dar și fotografii și documente. Nu în ultimul rând, muzeul deține cărți de specialitate, unele unice în țară, rețetare, diplome și medalii obținute de-a lungul vremii de cofetarii arădeni.

Dropsuri, trandafiri de marțipan, cizmulițe de ciocolată și purceluși umpluți cu nucă sunt doar câteva dintre delicatesele ce ne trimit într-o incursiune în dulcele interbelic ieșite din laboratoarele muzeului. Acestea ascund nu doar rețete secrete, ci și tehnici speciale de preparare.

În muzeu vedem și un cântar folosit în cofetăriile Arădene, fabricat la Arad de către firma Garai. De asemenea pot fi văzute două cutii de prezentare, care erau folosite la prezentări, atunci când o cofetărie mai mare era invitată la o expoziție culinară, aceasta, pentru a nu își întrerupe producția, trimiteau un ‘voiajor’ cu mostre de produse proprii spre a fi prezentate.

Cu ocazia deschiderii oficiale a muzeului, Ioan Gui a pregătit pentru oaspeții săi, o serie de preparate de cofetărie, de la arhicunoscutele ‘șuhaida’ și bomboane din ciocolată, la piersici, știuleți de porumb sau ghinde, preparate care cu greu mai pot fi văzute, în prezent, în cofetăriile din România.

Pentru a fi în permanență la curent cu ultimele noutăți și informații din orașul tău, urmărește-ne pe Facebook.