Primăria Arad a semnat un parteneriat cu 12 operatori economici pentru formarea profesională în sistem dual

Social

Primarul municipiului Arad, Călin Bibarţ, a semnat, joi, primul contract de parteneriat din judeţ pentru formarea profesională a elevilor prin învăţământul dual.

Primăria, Colegiul Economic Arad şi 12 operatorii economici din municipiu au devenit parteneri şi vor contribui la formarea competenţelor necesare pentru dezvoltarea profesională a tinerilor, astfel încât tranziţia acestora de la şcoală la un loc de muncă să fie mai uşoară.

Timp de trei ani, 58 de elevi ai Colegiul Economic vor urma un stagiu de pregătire teoretică şi practică şi vor beneficia de o bursă în cuantum de 200 de lei, garantată de stat, la care se adaugă o bursă oferită de agentul economic, de minimum 200 de lei. Cursul practic va începe în luna noiembrie.

„În economia locală, dar şi în cea naţională se resimte, în anumite domenii, un necesar de forţă de muncă. Mă bucur că actualul Colegiu Economic a făcut acest pas spre învăţământul dual. Ne propunem să pregătim generaţii de tineri în meserii căutate, astfel încât în momentul în care au terminat şcoala să aibă un loc de muncă asigurat. La rândul său, agentul economic va fi mulţumit că are cu cine să lucreze. Sunt convins că de anul viitor vor fi şi alte unităţi de învăţământ care vor dori să încheie parteneriate similare”, a declarat primarul Călin Bibarţ, într-o conferinţă de presă în care a avut loc şi semnarea parteneriatului.

Directorul Colegiului Economic Arad, Monica Băltăreţu, a precizat că cei 58 de elevi ai învăţământului dual vor avea calificări de bucătar, ospătar, cofetar-patiser şi lucrător hotelier.

„Noi am implementat acest sistem la solicitarea agenţilor economici, şi mă refer aici la hoteluri, restaurante, unităţi de alimentaţie publică şi chiar hipermarketuri. Credem că vom asigura forţa de muncă atât de necesară pe piaţa muncii”, a spus Băltăreţu.

Primăria Arad va asigura şi o masă caldă pentru elevii înscrişi la această formă de învăţământ. AGERPRES

Pentru a fi în permanență la curent cu ultimele noutăți și informații din orașul tău, urmărește-ne pe Facebook.