Clădirea Spitalului de Psihiatrie din municipiului Arad, care este monument istoric, va fi reabilitată cu două milioane de euro, finanţarea fiind asigurată de Compania Naţională de Investiţii şi Consiliul Judeţean (CJ) Arad.
Preşedintele CJ Arad, Iustin Cionca, a declarat, joi, că imobilul va fi refăcut complet la exterior şi în interior, pentru că „se află într-o stare avansată de degradare”.
„Spitalul va dispune de condiţii moderne. Lucrările vor viza reabilitarea termică a clădirii, inclusiv a acoperişului, modernizarea spaţiilor interioare, reabilitarea faţadelor clădirii cu păstrarea arhitecturii şi a culorii pastelare iniţiale, înlocuirea în întregime a instalaţiilor sanitare, termice şi electrice, realizarea instalaţiilor de prevenire şi stingere a incendiilor, executarea instalaţiilor de oxigen necesare în fiecare salon, realizarea instalaţiilor de climatizare, precum şi montarea sistemelor de supraveghere video”, a declarat Cionca.
Proiectul include amenajarea exterioară, prin refacerea gardurilor, astfel încât să existe siguranţă pentru pacienţi.
„Tot ca măsură de siguranţă, spitalul va fi dotat cu sistem anti escaladă şi sistem de supraveghere video. De asemenea, se va monta mobilier urban şi se vor realiza alei pietonale şi locuri de parcare. În curtea interioară se vor amenaja spaţii verzi”, a mai spus preşedintele CJ Arad.
În anii 1990, clădirea istorică a fost retrocedată Fundaţiei Caritatea şi Comunităţii Evreilor, iar autorităţile plăteau chirie pentru spaţiile ocupate. Totuşi, aici nu s-au mai putut face investiţii majore, ci doar întreţineri, astfel că timp de aproape trei decenii imobilul a suferit degradări importante. Abia în 2017, Consiliului Judeţean a cumpărat clădirea de la proprietari şi a anunţat că va începe demersurile pentru reabilitarea spitalului. AGERPRES
Pentru a fi în permanență la curent cu ultimele noutăți și informații din orașul tău, urmărește-ne pe Facebook.