Cetatea Aradului, una dintre puținele de tip Vauban care mai există în Europa

Divertisment

Cetatea Aradului se află pe un fel de peninsulă făcută de râul Mureș în cursul său lin, într-un loc strategic de prim rang, așezat la întretăierea a două foarte importante drumuri comerciale, unul care duce din Câmpia de Vest spre Transilvania și altul, care vine de la nord, dinspre Oradea și Satu Mare, făcând legătura cu Timișoara și calea fluvială oferită de Dunăre.

Locul a fost observat și de către generalii Împărătesei Maria Tereza care, luând în considerare necesitățile militare într-o regiune de curând cucerită și încă instabilă, i-au propus construirea unei fortărețe de tip Vauban.

După cum susține directorul Complexului Muzeal Arad, dr. Peter Hugel, din documentele vremii reiese că lucrările de construcție au început în anul 1762 și au durat până în 1783, desfășurându-se sub supravegherea și după planurile elaborate de arhitectul militar austriac Filip Ferdinand Harsch.

Planul cetății în formă stelată cu șase bastioane, se înscrie printre construcțiile de tip Vauban din faza târzie, ce încheie totodată și evoluția sistemelor stelare din Transilvania. Zidurile, așezate pe trei rânduri, au fost construite din cărămidă și au fost umplute cu pământ, grosimea lor fiind în jur de trei metri. La acea vreme, zidurile au fost înconjurate de un șanț umplut cu apă din Mureș, mărginit spre exterior de un mic val de pământ.

‘În acest tip de fortificație, unghiurile sub care sunt construite zidurile sunt astfel calculate încât proiectilele de artilerie să poată fi deviate prin ricoșeu iar pământul de umplutură atenuează forța exploziilor. Circumferința zidurilor cetății arădene, care au fost prevăzute cu bastioane de tip cavaler, flancate de redute pentagonale, este de 3.180 metri. Bastioanele aveau 296 guri de foc’, a declarat pentru AGERPRES dr. Peter Hugel.

În interiorul cetății au fost ridicate trei corpuri principale de clădiri, care cuprindeau comandamentul, garda cetății și mănăstirea-spital, aceasta din urmă incluzând și biserica în stil baroc, care, în prezent, este în stare de ruină. Ultimii patru călugări dedicați Sf. Ioan de Capistrano au locuit în această mănăstire până în 1861.

Pentru edificarea cetății, guvernul austriac imperial a cheltuit peste trei milioane de florini, o sumă foarte mare pentru acea vreme. Din datele vremii, reiese că la ridicarea cetății au participat peste 1500 de familii din împrejurimi, impunându-se totodată, pentru a face loc construcției, dărâmarea a 169 de case.

Această solidă fortificație, care a găzduit tot timpul o garnizoană militară, nu și-a împlinit atribuțiile de apărare a imperiului în fața unui inamic extern, ci a fost pusă în valoare doar în confruntarea cu ‘inamicul’ intern, armata revoluționară maghiară, în timpul revoluției de la 1848-1849, când cetatea a fost asediată timp de nouă luni, între octombrie 1848 — iunie 1849.

În schimb, a fost folosită ca închisoare militară, fiind internați acolo numeroși revoluționari, inclusiv cei 13 generali martiri, capi ai Revoluției de la 1848 — 1849, executați în data de 6 octombrie 1849, de autoritățile militare austriece, pe un teren situat în imediata apropiere a cetății. Tot în Cetatea Aradului a fost întemnițat, pentru o vreme, și revoluționarul român Eftimie Murgu.

Primii militari care au fost internați în fortăreața Aradului au fost aduși în anul 1794; este vorba de 1200 soldați francezi din armatele revoluționare, care au făcut cunoștință cu viața de prizonierat pe pământ arădean. După mai mult de un veac, au ajuns aici soldații turci luați prizonieri în Bosnia, în anul 1881, aceștia cunoscând îndeaproape și ei, umezeala celulelor și rigorile regimului de detenție.

În timpul primului război mondial, în Cetatea Aradului a luat ființă un lagăr în care au fost internați mii de prizonieri sârbi. Din cauza tifosului și a relelor tratamente care le-au fost aplicate, au murit nu mai puțin de 4317 dintre aceștia, care au fost înmormântați în mai multe gropi comune din cimitirul Pomenirea. În memoria prizonierilor sârbi, lângă poarta de la intrarea în cetate, a fost pusă o placă comemorativă.

Cel mai celebru prizonier al închisorii din cetate a fost Gavrilo Princip, care l-a asasinat, la Sarajevo, în data de 28 iunie 1914, pe principele moștenitor al coroanei Austro-Ungare, Franz Ferdinand, în atentatul ce a constituit motivul imediat al izbucnirii primului război mondial.

În perioada interbelică, cetatea a fost folosită ca garnizoană a Aradului. Între alte unități a găzduit Regimentul 93 infanterie care, împreună cu celelalte unități din cadrul Diviziei 1 infanterie română a participat la campania din Uniunea Sovietică, fiind stabilit pe poziții în Stepa Kalmâcă, din sudul Stalingradului.

În noiembrie 1942, Divizia 1 infanterie a suportat atacul principal dat de două armate sovietice, pierzându-și viața în acele lupte numeroși soldați și ofițeri ai Regimentului 93, încartiurit în Cetatea Aradului.

După armistițiul încheiat de România în septembrie 1944 și ocuparea Aradului, în cetate a fost încartiruită o unitate de tancuri sovietică care a rămas pe poziții până în anul 1958, când trupele URSS au fost retrase din întreaga țară.

Plecarea rușilor nu a însemnat însă și trecerea Cetății Aradului în circuitul civil, pentru că locul sovieticilor a fost luat de un regiment românesc de tancuri, pe structura căruia, în cadrul procesului de restructurare și modernizare a armatei în anul 1995, a luat ființă Batalionul 191 infanterie ‘Colonel Radu Golescu’.

În octombrie 1997, Batalionul 191 infanterie, cu garnizoana în cetatea Aradului, a fost nominalizat pentru constituirea Batalionului Mixt Româno-Ungar de Menținere a Păcii, împreună cu Batalionul 62 infanterie mecanizată din Hodmezovasarhely, batalion care a devenit operațional începând cu anul 1999.

‘După anul 2000, municipalitatea arădeană a solicitat în repetate rânduri introducerea în circuitul civil a cetății, fiind întocmite studii pentru valorificarea turistică și culturală a locației. Până în prezent, demersurile nu au putut fi finalizate din cauza rezistenței Ministerului Apărării, care invocă lipsa banilor pentru amenajarea unor noi spații de încartiruire a unității, așa că cetatea tip Vauban a Aradului, cu o vechime de 250 de ani, găzduiește și la început de mileniu trei o garnizoană militară, caz unic în Europa. În prezent, demersurile făcute de autoritățile locale sunt și mai intense, cetatea fiind considerată ‘asul din mânecă’ al acestora, pentru investirea Aradului drept Capitală Cultural Europeană 2021′, a subliniat dr. Peter Hugel, directorul Complexului Muzeal Arad.

Pentru a fi în permanență la curent cu ultimele noutăți și informații din orașul tău, urmărește-ne pe Facebook.