Pe malul stâng al Mureșului, la circa 15 kilometri de orașul Arad, se află mănăstirea Hodoș-Bodrog, unul din cele mai vechi așezăminte monastice din țară și cel mai vechi din eparhia arădeană.
Mănăstirea, care a împlinit mai bine de opt secole de la prima atestare documentară și a avut o viață monahală neîntreruptă, este, alături de grupurile de biserici vechi din Țara Hațegului și Țara Zărandului, unul din puținele monumente medievale vechi care s-au păstrat pe valea Mureșului inferior, fiind însă cel mai important dintre acestea.
Valoros monument de arhitectură bisericească, mănăstirea păstrează elemente de arhitectură din secolul al XIV-lea, pictură murală de la începutul secolului al XVII-lea, numeroase manuscrise slavo-române din secolele XV-XVII și vechi odoare bisericești din aceeași epocă îndepărtată.
Legenda spune că mănăstirea ar fost ctitoriă de către credincioșii din împrejurimi, pe locul în care odinioară păștea o cireadă de vite și unde, într-o bună zi, un taur a scos din pământ, cu cornul, o icoană aurită și strălucitoare a Maicii Domnului. În semn de cinstire, pe locul în care ar fi fost găsită icoana s-a ridicat altarul mănăstirii, iar pentru a întări tradiția în mănăstire se păstrează capul pietrificat al taurului și icoana despre care se spune că este făcătoare de minuni. Icoana care este pictată pe lemn este însă de dată mai recentă, probabil din secolul al XVI-lea, și o înfățișează pe Maica Domnului cu pruncul în brațe, amândoi purtând coroană pe cap.
Prima atestare documentară despre existența mănăstirii datează din anul 1177, dar istorici locali de la începutul secolului al XIX-lea au afirmat că aceasta era locuită de călugări de rit răsăritean pe vremea voievodatelor dinaintea cuceririi maghiare.
Alte atestări avem în diferite documente din anii 1213, 1233, 1278, cu unele derivații ale denumirii de Hodoș. În anul 1293 este menționată sub numele ‘Hudus-monostura’, iar în secolele următoare se generalizează termenul de ‘Hodoș’, în secolul al XV-lea apărând și toponimul Bodrog, din ce în ce mai răspândit după dispariția satului Hodoș în secolul al XVIII-lea, iar din anul 1784 apar amândouă împreună: Hodoș-Bodrog.
Actuala biserică mănăstirească, construită în stil bizantin triconc din piatră și cărămidă romană, datează din a doua jumătate a secolului XIV, forma ei arhitecturală indicând, după cum remarca Nicolae Iorga, o mare asemănare cu cele de la Vodița sau Tismana, Cotmeana sau Cozia, în contextul legăturilor existente la acea vreme între Țara Românească și ortodocșii din regatul maghiar. Aceasta a suferit de-a lungul timpului numeroase modificări, mai ales în secolul al XVIII-lea, când vechea structură bizantină a fost completată cu elemente baroce, dar a păstrat, în cea mai mare parte, structura inițială.
Edificiul a fost construit din piatră cioplită și cărămidă, la fel ca bisericile muntene, și mult mai târziu, probabil în timpul restaurării din secolul al XVIII-lea, o parte a pereților a fost tencuită. În zidurile bisericii și într-un paviment exterior au fost identificate și câteva cărămizi romane, provenite, probabil, dintr-o așezare romană ale cărei urme au fost descoperite în apropiere de Bodrogu Nou.
În interior este împodobită cu pictura ‘a fresco’ din anul 1658, de către pictorul Nicodim Diaconul. Între anii 1938 — 1940, cunoscutul pictor bisericesc Atanasie Demian a curățat vechea pictură murală care datează de la începutul secolului al XVII-lea și a zugrăvit, în stilul vechilor picturi, bolta și pereții pronaosului, care se deteriorase cu desăvârșire de-a lungul secolelor. Sunt remarcabile picturile care înfățișează praznicele mari, ciclul patimilor și o parte din minuni, precum și câteva teme din Vechiul Testament, într-o concepție iconografică de tradiție bizantină. O nouă restaurare a picturii s-a realizat între anii 2009-2010 de către restauratorii Adriana Scarlatescu si Marius Oprea.
Totodată, în atelierul de sculptură al mănăstirii a fost sculptat în anul 1940 mobilierul și actualul iconostas al bisericii mănăstirești de către starețul Ieronim Balintoni.
În exterior biserica este tencuită pe trei laturi, peretele de nord păstrându-se netencuit. Este decorată cu nișe exterioare, unele din ele fiind pictate ‘a fresco’ de pictorul E. Profeta, în anul 1968.
La sfârșitul secolului al XIX-lea, încă mai era vizibilă pe peretele de nord inscripția „Hodoș — egumen Mihail 1523”, iar pe peretele de miazăzi, într-o firidă, este menționat anul unei restaurări — 1776. Actualul ancadrament al ușilor este făcut în 1766 (an gravat deasupra ușilor. n.red.), iar pe două pietre din exteriorul absidei drepte stau scrise următoarele inscripții: ‘1742 Nicolae Ioanovici am scris aicia’ și ‘Ioan Dragoevici pravoslavnic român’. Din 1790 până în 1976 biserica a avut și un pridvor închis, refăcut în anul 2000.
De-a lungul timpului au existat o serie de personalități care și-au adus aportul la dăinuirea acestui monument: Sava Brancovici — 1607; Sofronie, episcop la Lipova și Gyula — 1651; Isaia Diacovici — 1690; Eugeniu de Savoya, care a acordat protecție mănăstirii în anul 1716; călugărul protopsalt Naum Râmniceanu — 1788; Nicolae Iorga — 1906 și mulți alții.
Dintre clădirile vechi se mai păstrează turnul clopotniță, clădirea stareției și o parte din zidul de incintă, pe latura de nord.
În secolul al XVIII-lea, aici își făceau ucenicia tinerii care doreau să ajungă preoți, dintre aceștia remarcându-se magistrul Timotei de Hodoș — 1714, precum și arhimandriții Gheorghe și Vicențiu. Tot aici, copiii țăranilor din satele vecine au învățat scrisul și cititul.
Mănăstirea care a dăinuit și în timpul ocupației turcești, a fost restaurată la începutul secolului al XVII-lea, ea jucând un rol din ce în ce mai însemnat în viața religioasă din partea de vest a țării. O nouă restaurare importantă a mănăstirii s-a făcut în a doua jumătate a secolului al XVIII-lea, în timpul episcopului Sinesie Jivanovici, mănăstirea ajungând un important loc de pelerinaj și pentru călugări din Principatul Transilvaniei, ba chiar din Rusia sau Grecia.
După cum relatează arhimandritul Nestor Iovan, starețul mănăstirii, în urmă cu un veac, la praznicul Adormirii Maicii Domnului, sărbătorea de hram a mănăstirii, încă veneau aici mii de pelerini din numeroase localități, unele chiar foarte îndepărtate. La sfârșitul secolului al XIX-lea, mănăstirea a fost condusă, mai bine de zece ani, de însuși episcopul Ioan Mețianu, iar succesorul său, Augustin Hamsea, a făcut ample reparații ale edificiilor monahale.
Printre monahii mănăstirii s-au numărat câteva din cele mai proeminente personalități ale bisericii ortodoxe, printre care Miron Cristea, primul patriarh al României, sau Roman Ciorogariu, promovat episcop imediat după Unire. Mănăstirea s-a bucurat de îngrijire deosebită și în perioada în care în fruntea eparhiei arădene s-a aflat episcopul Nicolae Corneanu, devenit ulterior mitropolit al Banatului, sau episcopul Teoctist, care avea să ajungă mitropolit al Moldovei, iar mai apoi patriarh al Bisericii Ortodoxe Române.
Mănăstirea Hodoș-Bodrog deține și un vechi tezaur de artă cu obiecte din diferite epoci: argintărie, icoane vechi, o colecție importantă de manuscrise slavo-române cu ilustrații remarcabile din punct de vedere artistic și câteva vechi obiecte de orfevrărie din secolul al XVI-lea.
Mănăstirea are și o valoroasă bibliotecă de carte veche bisericească, în care se mai păstrează cărți și manuscrise pe care aceasta le deținea încă din secolul al XVI-lea, precum și o bogată arhivă constituită încă în prima jumătate a secolului al XVIII-lea, cu documente scrise în latină, germană, sârbă, maghiară și română, de o mare importanță documentară.
În ultimii ani s-au făcut reparații la întregul complex mănăstiresc, s-a creat o nouă incintă, un turn clopotniță și poarta de intrare.
Pentru a fi în permanență la curent cu ultimele noutăți și informații din orașul tău, urmărește-ne pe Facebook.